Cum faci bani scriind articole

 

Deși am scris despre blogging până mi-a ieșit pe nas, multă lume continuă să mă întrebe cum anume pot face bani din scris. Am primit întrebări de genul:

Bine dar când primesc banii în cont pentru articolele pe care le scriu?

sau

Câți bani fac dacă scriu un articol la mine pe blog?

Asemenea întrebări îmi spun că încă nu e clar pentru multă lume cum anume se pot face bani în momentul în care scrii articole. Cum sunt multe variabile, ar fi cazul să le luăm pe fiecare în parte pentru a vedea în ce moduri poți transforma cuvintele în bani.

Scrie articole ca freelancer

Cel mai ușor mod de a începe este să scrii articole pentru alte site-uri. Nu ai nevoie de site, nu ai nevoie de domeniu, doar să știi unul sau mai multe domenii bine de tot și să ai un stil de scris cât mai bun.

Clienți găsești pe site-uri gen www.elance.com sau www.freelancer.com, Guru.com sau oDesk.com, atât români cât și străini.

Îți recomand să te axezi pe câte un subiect până îl stăpânești bine și poți genera conținut de calitate cu ușurință. Spre exemplu, dacă începi cu fitness și culturism, caută în exclusivitate clienți care vor acest gen de conținut. Abia apoi extinde-te pe alte domenii.

Sigur, o să vezi o grămadă de job-uri pentru articole din alte domenii iar, dacă le dai curs, o să ajungi și tu ca marea majoritate a freelancerilor: să știi câte puțin din toate dar să nu fii bun la nimic.

Am lucrat mult cu freelanceri pe parte de conținut și pot să-ți spun că întotdeauna i-am căutat și i-am plătit cel mai bine pe cei care cunoșteau subiectul ca pe apă. În momentul în care te specializezi pe o nișă, lumea te va recunoaște ca expert în domeniu și te vor alege.

Scrie articole pe alte site-uri ca editor

Sunt suficiente site-uri care au contracte de lungă durată cu writeri. O asemenea colaborare îți poate oferi o expunere mult mai mare precum și un flux de bani pe termen lung. Pentru a ajunge într-o asemena postură, trebuie să ai, evident, un portofoliu de articole pe un anume subiect care să-ți demonstreze cunoștințele.

Marele avantaj (la fel ca în cazul lucratului ca freelancer) este că poți să o faci de-acasă; nu trebuie să te deplasezi la sediul acelui site pentru a avea un job de 8 ore pe zi.

Cum găsești aceste site-uri? Unele din ele postează job-uri pe site-urile de freelancing mai sus menționate, în timp ce altele au o pagină specială pe blog unde te invită să-ți pui CV-ul. Poți să găsești o grămadă de asemenea site-uri dacă dai o simplă căutare în Google după frazele:

“write for us”

sau

”scrie pentru noi”

Sigur, înainte de a aborda aceste site-uri trebuie să-ți maximizezi șansele cât mai mult cu putință. Un CV pus la punct și vreo 4-5 articole din nișa respectivă vor ajuta mult. Nimeni nu te va accepta dacă nu arăți mostre din ce ai scris, așa că se merită să scrii câteva articole în scopuri demonstrative.

În plus, există site-uri specializate în conținut plătit unde poți să aplici. www.writingformoney.com este un asemenea exemplu.

Scrie articole sponsorizate pe propriul tău blog

Dacă ai deja un blog și vrei neapărat să faci bani scriind articole, o poți face promovând alte produse sau servicii. Există suficiente companii care ar plăti pentru așa ceva pentru că știu că un advertorial este una dintre cele mai bune metode de a face reclamă.

Sigur, există niște mici „probleme”…

Prima este că ai nevoie de un blog cunoscut pentru a face asta. Minim 500 pe zi dacă e românesc și minim 1000 pe zi dacă e în engleză, aș da eu o estimare. Trebuie ca blogul să fie curat (adică să nu fie înțesat de reclame), să ai un stil de scris atractiv, un design de blog simplu și drăguț precum și niște cititori care să interacționeze cu site-ul (prin comentarii, like-uri, share-uri, tweet-uri etc.).

A doua problemă este că, dacă la un site în engleză, te caută companiile regulat pentru a întreba de advertoriale, la noi lucrurile nu stau chiar așa, trebuie să le contactezi tu pe ele. Cel puțin asta a fost experiența mea și de-asta am ales să vând propriile produse decât să promovez advertoriale. O altă diferență este că pe un blog românesc, sumele pe care le poți primi pentru un asemenea articol sunt de 2-3 ori mai mici decât dacă ai avea un blog echivalent în engleză și, în unele cazuri, companiile s-ar putea să vrea să te plătească în natură 🙂 … prin produse proprii de care s-ar putea sau nu să ai nevoie.

Scrie articole pe propriul tău blog pentru a monetiza (indirect) traficul

Metoda mea preferată este aceea de a face bani indirect din articole. Practic, toate articolele pe care le scriu au scopul de a atrage cititorii care caută diverse cuvinte cheie în Google și a le demonstra cunoștințele mele pe o anumită temă. Apoi, monetizez oferind informație mult mai bună în cărțile și eBook-urile pe care le scot, din moment ce ei s-au lămurit asupra cunoștințelor mele.

În fond, cărțile nu sunt altceva decât o serie de articole puse cap la cap, după o anumită structură, care acoperă COMPLET un subiect și oferă informații, secrete, tehnici, tactici și experiențe personale de cea mai înaltă calitate.

Odată ce scrii articole ușor, vei scrie o carte aproape la fel de ușor.

La final

Indiferent pe care variantă mergi, e crucial să scrii bine. Te invit să citești acest articol scris acum ceva vreme de mine unde îți arăt o metodă simplă dar devastator de eficientă să condimentezi articolele tale și să le faci de-a dreptul geniale.

Despre Ovidiu

6 comentarii

  1. Stimate dle Ovidiu Lazăr,
    Aşa cum v-am mai scris, sunt un vechi publicist. Cel mai recent articol al meu îl găsiţi în Ştiinţă şi Tehnică sub titlul “Alo la telefon calculatorul”. Deoarece vă sunt un fidel cititor şi mai în vârstă (am aproape 75 de ani) îmi permit să vă atrag atenţia să recitiţi şi să corectaţi postările. În postarea de astăzi v-a scăpat o “perla”. Aţi scris “monstre” în loc de “mostre”. Şi nu e prima dată când descopăr greşeli de gramatică (nu pun la socoteală greşelile de introducere de text). Nu o luaţi ca o lipsă de respect, dar astfel de greşeli fac impresie proastă cititorilor. Dacă sunteţi de acord, vă pot semnala greşelile pe care le faceţi în postări.
    Al dumneavoastră fidel cititor, Alexandru Vilan

    • Bună seara,

      Vă mulțumesc pentru observații. Asistentul meu chiar a început să verifice toate articolele, doar că le-a luat de la coadă. Sunt de acord că trebuie corectate cât de repede.

  2. Suntem oameni si toti gresim,apropo de comentariul de mai sus,important este sa ai continut bun si nu micile greseli gramaticale pe care uneori le poti face din dorinta de a da cititorului cat mai mult.Eu te apreciez pentru toate informatiile pe care le dai prin articolele tale si tine-o tot asa!

    • Mersi Elena,

      Într-adevăr, cineva interesat de informație o să treacă peste ele dar, la fel de adevărat este că greșelile pot face o primă impresie proastă cititorilor care (încă) nu știu de tine.

  3. Am invatat foarte multe lucruri utilede aici, pe gratis si iti multumesc !

  4. Buna ziua,

    Numele meu este Raluca Covaci si sunt profesor in invatamantul gimnazial. Va deranjez cu o intrebare: credeti ca un blog bazat pe articole care sa trateze tema educatiei sau eventual pe recenziile unor carti citite de mine ar avea succes? eu lucrez in invatamant si cred ca asta mi se potriveste cel mai bine.

    Va multumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *